Foaie verde și-o sulfină,
Să ieși, puică, prin grădină
Ușuind câte-o găină,
Luând câte-o bolbotină,
Să nu-ți pună mă-ta vină.
Mândra neichii bălăioară,
Mai ții minte de-astă-vară
Când ne-ntâlneam prin zăvoi
Și ne iubeam amândoi?.
Mândra neichii de demult,
Să nu crezi că te-am urât,
Te-am urât două, trei zile,
Dar mi-e gândul tot la tine.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința de a revedea o iubire trecută, amintindu-și de momentele petrecute împreună în natură. Vorbitorul își amintește cu nostalgie de acea vară și mărturisește că, deși a încercat să uite, gândul îi zboară mereu la persoana iubită.