Alan & Kepa – 02. Personal

ALAN
Primii pași undeva-n Ozana cu ai mei, macarale, cică circa 13, sector 3
bloc jegos, cum toate peste tot erau odată, d-asta m-au transferat rapid din zonă direct în Balta Albă!
Apartament frumos, mobilă puțină, da’ „lasă că e bine că e-ndreptat către Lumină”,
acum avem casă nouă cumpărată de la stat în care au mai stat și alții da’ le-a fost bine și-au plecat!
7 în 3 camere, înghesuială ca-n tribune, multe guri la masă cică tre’ să plece-n lume
așa taică-miu-n CC în prima linie risca tot când la alții rula revoluția pe-un TV alb-negru Sport!
La școala de peste drum încă nu cunoșteam pe nimeni, ghiozdanu’ din spinare mă depășea la înălțime,
m-am adaptat rapid dar nu puteam să sufăr diminețile în care ne strângeau la careu ca Piturcă!
M-am apucat de fotbal s-ajung ca Zidane, așa am dat de Kepa p-atunci îi ziceam doar Dan.
Nu stăteam p-acasă că fugeam de-ngrămădeală d-aia mă vedeai p-afară, în cartier sau în scară,
toale largi că-s mari nu de-alta, șapcă-n cap Atlanta, walkman mai târziu că doar n-aveam bani și de-asta.
„Nimic Normal” pentru un copil normal ce-și dorea s-aibă suta-n căști nu-n buzunar!
Uite-așa eram, băgam joacă zi de zi, știam că tre’ să feresc de droguri și-alte porcării,
portofelu’ pe surprize – Andreea Marin – cădeam lemn, mă și m-apucam de teme doar când n-aveam „Nici o problemă”
apoi plec la liceu, de lene-l aleg tot în cartier, încep să bag FIFA, n-renunț la fotbal pe palier,
acum toți se tirează, rămân doar eu p-acasă și salut ziua-n care testu’ a arătat că n-a rămas fata bortoasă! pai.
Am învățat să țin strâns pumnu’ dreptății cu adidașii tociți pe Câmpia Libertății,
am exersat, am învățat să car halba după halbă, am troznit prima rablă, prima proastă prima dată aici!
E locu-n care am crescut sau am căzut dar m-am ridicat să lupt indiferent prin ce-am trecut,
e locu’ meu în care am trăit și-am învățat că indiferent ce-ai face nu poți uita de unde-ai plecat!.
KEPA
Cursa a-nceput în ’86, în blocu 31 lângă case, soarele intra pe geam covoru’ ni-l pătase,
erau raze, ce-mi încălzeau copilăria cu zilele frumoase,
n-aveam niciun fel de griji, aveau ai mei pentru mine, de dimineața până seara credeam că totu mi se cuvine
7 zile, din 7 în tot ce ziceam era o glumă mă durea-n p**a
mestecam gumă, eram mândru că mergeam în adidași cu talpă de spumă,
23 August, Voinicelu, Teclu, Belvedere, Zona Piața Muncii cu brigada la vedere, a doua casă era strada,
fața blocului, în ’99 a plâns Călin că m-am mutat pe Socului.
Nu înțelegeam ce fac defapt, încotro mă îndrept, la ce să mă aștept,
parcă mă îndepărtam încet, dar sigur de la subiect.
A venit și ziua în care să văd o fată să-mi pice fața
01. 10 August în viața mea apare creata.
Alane.. mai ții minte când venea tata după noi și striga în tribune
Hai voinicii! Narcko și tu știai că era pe bune, mama.. o văd cum trage cu casa cum se zbate de ani de zile
mai plânge, da’ își revine, încearcă să ne fie bine, Mita-i.. fratimiu’ mai mare de la el am învățat yo rap,
dădeam volumu’ blana, pe vecini îi puneam în cap.
31 iulie 05 vestea se duce rapid, aflând de la Anton că Florin s-a prăpădit..
În semn de respect ne-am reunit, se reface toată brigada, la băncuță zi și noapte ne legitimează garda,
parcă-r, fi ziua de ieri da’ uite că trece timpu, zi tu,
pe fața fiecăruia dintre noi a început să se așeze ridu, și cum,
stresu’ începuse să îmi dea de furcă, am început să bag muncă, la patron eram slugă, începuse să mă rupă,
nu mai era de stat la Stat, obligat forțat forjat pe bani de c***t continuam să mă lupt, să trag,
constant, săturat până peste cap, mă puneam în pat, cădeam lat, adormeam instant ca și sedat,
și dimineața mă trezeam iar spart.. cu dorințe vise pe parcurs multe stinse,
am dat de multe zdrențe, porți închise, și rugăminți respinse
da, n-am cedat, am încercat, am încărcat și trag trăgaciu’
e declanșat Pac Pac la șahiști în parc să-ți fută calciu’, tre’ să,
te bați să lupți să înfrunți nu cruți gata te-ncrunți
la scârbele astea ordinare ce au crucea întoarsă în frunți!