Strofa întâi.
Colo jos lângă fântână
Șade o măicuță bătrână
Năframa-i pă cap cernită
Fața toată-mbătrânită
Colo jos lângă fântână
Șade o măicuță bătrână
Năframa-i pă cap cernită
Fața toată-mbătrânită
Eu o întreb unde să duce
Mi se uită în ochi și plânge
Pleacă fruntea la pământ
Nu scoate nici un cuvânt.
Strofa a doua.
De ce maicuță suspini
Ori te ia printre străini
Ori ți-s copii departe
Și de dor inima-ți arde
De ce maicuță suspini
Ori te ia printre străini
Ori ți-s copii departe
Și de dor inima-ți arde
Ai și-o traistă grea în spate
Un’ te duci maică în noapte
Traista-i grea și doru-i greu
Greu îi și sufletul meu.
Strofa a treia.
Am și eu casă ca omu’
Da nu mai ia noaptea somnu’
Moșumelu’ mio plecat
Și singură m-o lăsat
Am și eu casă ca omu’
Da nu mai ia noaptea somnu’
Moșumelu’ mio plecat
Și singură m-o lăsat
Mi-i greu să nu-l văd la față
C-am stat împreună o viață
Am crescut copii cu drag
Da-i aștept singură-n prag
Și n-am pă lume alt dor
Decât să-i vad în obor
Să-i am pă toți lângă mine
Atunci pot pleca din lume
Sensul versurilor
Cântecul descrie durerea unei mame bătrâne, rămasă singură după pierderea soțului și dorul de copiii plecați. Ea își exprimă tristețea și singurătatea, așteptând reîntâlnirea cu cei dragi.