Cucule de la Sălaj, Marius Păcurar
Cucule de la Sălaj, cântă-mi că sunt supărat
Cucule de la Sălaj, cântă-mi că sunt supărat
Cântă-mi, cucule, și mie, că la anu’ cine știe
Că la anu’ cine știe
Atunci poate n-oi mai fi și nu te-oi mai auzi
Și nu te-oi mai auzi.
Că viața trece-ntr-o clipă și omul ca frunza pică,
Că viața trece-ntr-o clipă și omul ca frunza pică,
Cât îi stejarul de tare, el tot de secure moare,
Și omul de supărare
Cât îi stejarul de tare, el tot de secure moare,
Și omul de supărare.
Doamne, mâine dacă mor, la nimeni nu sunt dator,
Doamne, mâine dacă mor, la nimeni nu sunt dator,
Am muncit și-am adunat și milă n-am așteptat
Și milă n-am așteptat
Am muncit și-am adunat și milă n-am așteptat
Și milă n-am așteptat.
Dacă-r fi să mor ca mâine, am în lume ce rămâne,
Dacă-r fi să mor ca mâine, am în lume ce rămâne,
Îmi rămân copiii mei și-am încredere în ei,
Și-am încredere în ei,
Așa-mi spune inima, știu ce cresc la ușa mea,
Știu ce cresc la ușa mea,
Îmi rămân copiii mei și-am încredere în ei
Cât am strâns și-am adunat,
La copii le las cu drag,
La copii le las cu drag.
Sensul versurilor
Piesa exprimă tristețea și efemeritatea vieții, dar și importanța familiei și a moștenirii lăsate copiilor. Vorbitorul reflectă asupra morții și asupra faptului că, deși viața e trecătoare, munca și familia rămân.