Curge Prahova la vale,
Neicuța nu-mi iese-n cale,
Curge, curge, nu-ncetează
Pân’ neica se liberează.
Prahovă, apă de munte,
De ce curgi așa de iute?
Să curgi mai încetișor
Ca să-mi mai alini din dor!.
De-aș fi neic-o floricea
Tu m-ai purta la manta
Și-ai face-armata cu ea
Până când te-ai libera.
Eu beau, neică, apă rece,
Că de dor poate mi-o trece,
Prahova-i o apă iute
Și-mi aduce doruri multe.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei fete față de iubitul ei, simbolizat prin curgerea râului Prahova. Apa râului accentuează sentimentele de dor și așteptare, reflectând suferința și speranța reîntâlnirii.