La umbră de fag rotat
Neica-ntâi m-a sărutat,
La umbrița codrului
Mi-a fost dragostea întâi.
Și-acum neica a plecat,
Fagul mi s-a scuturat,
Mi l-a dus neica departe
Ca de el să nu am parte.
Primăvara a sosit
Și neicuța n-a veni,
Mugurii din nou au dat,
Dar tu, neică, m-ai uitat.
Te-aștept, neicuță, cu drag
Tot la umbrița de fag
Și din nou să ne-ntâlnim,
Să nu ne mai despărțim.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul unei iubiri pierdute, amintindu-și de un sărut sub un fag. Natura devine un simbol al trecerii timpului și al așteptării, în timp ce speranța unei reîntâlniri persistă.