Aștept anul unu.
Anul păcii între popoare.
Ale istoriei mari abatoare
vor fi dărâmate.
Inima mea de pe-acuma murmură: „Frate,
iartă-mă pentru urile strămoșești
și-n numele suferințelor omenești,
dă-mi mâna.”
Și eu am mușcat țărâna
și-am plâns.
Cei scumpi erau morți și focul căminului stâns,
în patria incendiată.
Sângele lumina, auroră ciudată.
Zare după zare cădea,
înainte și-n urma mea.
Treceam fruntarii,
râuri și munți.
Și nimeni nu era mai mare ca marii
soldați anonimi.
Înfricoșate, cenușii mulțimi
din calea noastră se trăgeau ca apa.
Obuzele ucideau și săpau totodată groapa
copilului nevârstnic și mamei.
Apoi, spectrul foamei
colinda câmpii pustiite.
În vremea asta, iahtul cu punți aurite
de soarele Sudului
plutea ca o pasăre imaculată.
Miliardarul își fuma havana:
„O, lume minunat așezată!..”
(Viermele îngrășându-se-n rana
veșnic însângeratei omeniri..).
Frate, să nu mai avem amintiri
și visuri șovine.
Tu făurești unelte ca și mine.
Lucrezi pământul. Poate scrii cărți.
Sunt vetre sărace și-n alte părți
de lume, și eu te cunosc după față
că-n fiecare zi te scoli dimineață,
și seara te culci târziu.
Dă-mi mâna, să dărâmăm abatoarele
istoriei. Ieși din sicriu
și privește: răsare soarele..
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de pace și unitate după o perioadă de război și suferință. Vorbitorul își exprimă speranța într-un viitor mai bun, în care oamenii să se ierte și să construiască împreună o lume mai bună, depășind amintirile dureroase și inegalitățile.