Fata de cincisprezece ani și jumătate unde-i?
Era la chip ca mine și cozi purta pe spate;
Mi-i dor de voioșia, de îndrăzneala ei,
Acuma, când nădejde și visuri mi-s uscate.
O caut în inima mea bătrână și seacă,
În ochii fără zâmbet și-n gura mea amară
Pe-adolescenta care nu m-a vestit că plecă
Și care spune lumea c-am fost odinioară.
Aș vrea măcar alături de mine să mai vină,
Cu păr rebel, cu suflet de-a pururi bogat,
Și-n ochii goi și singuri privirea ei lumină
Să-mi verse și să-mi zică: ”Eu încă n-am plecat!”.
Sensul versurilor
Piesa exprimă nostalgia și regretul pentru pierderea inocenței și a bucuriei tinereții. Naratorul caută în interiorul său amintirea adolescentei care a fost odată, dorindu-și să regăsească vitalitatea și speranța pierdută.