Bădiță, sărutul tău
Să mi-l dai, bade, mereu,
Să mi-l dai seara pe lună
Să mă stâmpăr la inimă.
Că și-aseară-am vrut, bădiță,
Să te-aștept în poieniță
Și-n mijlocul florilor
Noi să ne iubim cu dor.
Numai codrul să ne vadă
Cât îți sunt, bade, de dragă,
Numai codrul și pădurea
Ca să nu ne știe lumea.
Zi-i, bădiță, cântecul
Ce mi-i drag ca sufletul,
Zi-i, bădiță, cântarea
Ce-mi stâmpără inima,
Ce-mi stâmpără inima
Mie și cui o-asculta.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința unei fete de a primi sărutul iubitului ei mereu, într-un cadru natural intim, departe de ochii lumii. Ea își dorește ca dragostea lor să fie mărturisită doar de codru și ca el să-i cânte cântecul drag.