Munte, munte, brad frumos,
Mai apleacă-ți vârful-n jos
Să mă sui în vârful tău
Să mă uit în satul meu.
Să văd mamă, să văd tată
Și pe badea câteodată,
Să văd frați, să văd surori
Și pe badea că mi-i dor.
Nu fii, mamă, supărată
Că mă duc prin lumea toată,
Că doinesc, mamă, mereu
Să-mi treacă de dorul tău,
Că dacă n-aș mai doini
De dor mare m-aș topi.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei persoane plecate de acasă, care își amintește cu drag de familie și de satul natal. Doinirea este văzută ca o modalitate de a alina acest dor.