Macrossun – Facultatea Înstrăinării Suficiente

Dincolo de lacătul la capătul tăcerii
Frumoasă e lumina într-o crăpătură-n întuneric
Nu-mi mai stă în putere să mă sperii
Lângă-un demon obosit și plictisit de încercări.
– Ești pasiv de la o vreme. Dacă te-ai epuizat
Probabil ai avut și-un plan, până ți-ai luat-o-n cap.
Am căutat atâta timp ambiguu
Până m-am configu-rat cu frigu
Asta cu timpu te-mpui cu timbrul
Unui ton imperativ cât mai rapid să te-ncui
Nu mai am încredere în simțuri
Dincolo de-ncredere ramai tot singur
Tristă veste așa cum este
Nemanifestul o transformă în poveste
Mestec cu entuziasm voci celeste
Ies când întunericul de-afară-mi bate în ferestre
Sateliții, vor să te cunoască
Poate că vreodată va fi lumea mai frumoasă
Din care motiv fac asta
O suită de ocazii te trezește-n astral
Din care motiv fac asta?
Nu mă complac în stil dogmatic din proasta
Atitudine la multele din mutrele holbate
Mă f*t în ei și mă-ntorc la 180 de grade
Știu, i-o concluzie isteață
Da’ trec la un stil agresiv de viață
Exprim o calamitate în repaos
Claustrofob în gânduri claxonează aprig cauza
Stop!
Eu chiar doresc să mă scot
Mascarada asta azi e peste tot
Click pe dispoziție, click pe climă
Claviatura nu te ajută la a te exprima
Virtuală pierdere de vreme
Deși știi că fără semnele-astea-s tot atâtea semne
Când parcă toate se împacă
Oportunitatea s-a blocat sub șapcă
Așa că multe lucruri am avut în vedere
Toate-au încăput într-o poezie spusă cu putere
Defapt mare scofală
Sânt într-un gând întrudit cu boala
Viața mea e ca o voce care poate spune orice:
“Boboceii toamna își numără porcii”
Am un proces numit fler
Cum procedez eu e fiindcă-am nervii de fier
Complet din infern infermier în fel
E fiindcă demonii se tem de oameni. Eu te-ntreb:
Nu cumva ajungi să fugi de toți fiindcă tu
De oameni poți să te ascunzi dar de tine – NU!

Sensul versurilor

Piesa explorează sentimentul de înstrăinare și lupta interioară cu sinele. Vorbitorul se simte deconectat de lume și de propriile emoții, căutând un sens într-o existență percepută ca fiind lipsită de valoare.

Lasă un comentariu