Strofa 1:
Te-am văzut, mi-ai plăcut, ai fost ca o prințesă
Am schimbat două vorbe, deja ai crezut că mi-ai pus lesă
Cu vorbe dulci și cu săruturi timpul a trecut ușor
Și exact în aceeași noapte mi-ai ajuns în dormitor
Așa a fost, da’ nu poate fi și-n continuare
Credeam că orice fată îmi cade la picioare
Credeam că pot să zbor dar m-am jucat cu colții sorții
Până când sărutul ei a fost mai crud ca cel al morții
La fel, în joacă, luasem tot, ai căzut la fel de ușor
Dar în brațele tale deja mă gândeam la viitor
Cu tine aproape am învățat ce e iubirea
Problemele le-am lăsat în spate cunoscând ce-i fericirea
Ce-am simțit cu tine nu mai simțisem niciodată
Era un sentiment ciudat care începea să-mi placă
Mintea mea deja începuse să accepte
Erai doar tu, nu mă gândeam la alte fete
Deși mi-ai spus că inima ta aparține altcuiva
Am căutat și am găsit calea spre ea
Era furtună în rai și-acolo să trăiești e greu
Ți-a fost mai ușor să aduci soarele în iadul meu
Refren:X2
Pentru tine pot s-ating cerul, aș putea să despart mări
Aș putea să plâng să scufund tot până la nori
Căci fără tine sunt gol cum e toamna pomul
Nu te-aș lăsa să dormi să nu mi te fure somnul.
Strofa 2.
Multe nopți pierdute împărțind același pat
Multe vise ce-acum cu tine le împart
Multe amintiri ce-atunci când sunt trist mă fac să zâmbesc
Deși de multe ori refuz să cred că iubesc
Dar sentimentele nu se pot controla, nu ai ce să faci
Pe părinții tăi îi deranjau hainele mele largi
Pentru asta multe nopți ai plâns în dormitor
Dar peste orice problemă în doi se trece mai ușor
Orice baraj îl voi sparge oricât mi-ar fi de greu
Căci inima ta vorbește acum din pieptul meu
De multe ori te jigneam când încercam să te alint
Dar încercam doar să exprim ceea ce simt
Lasă trecutul în urmă, ai încredere în mine
Oricâte fete-ar fi în jurul meu, niciuna nu-i ca tine
Deși am trecut prin multe, suntem încă împreună
Căci nu poți să cazi când ții pe cineva de mână.
Refren:X2
Pentru tine pot s-ating cerul, aș putea să despart mări
Aș putea să plâng să scufund tot până la nori
Căci fără tine sunt gol cum e toamna pomul
Nu te-aș lăsa să dormi să nu mi te fure somnul
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație intensă și tumultoasă, în care naratorul este dispus să facă sacrificii mari pentru persoana iubită. El recunoaște dificultățile și obstacolele, dar își exprimă hotărârea de a le depăși împreună, găsind fericirea chiar și în circumstanțe dificile.