Câți îi Maramureșu,
nu-i cocon ca eu și tu.
Câte flori pe Iza-n sus,
tâte cu mândra le-om pus.
Câte le-om pus până-n prânz,
tâte rădăcini or prins.
Câte le-om pus până-n seară,
or ieșit, dar s-or uscată.
Câte le-om pus până-n zori,
tâte-s mândreș cu flori.
Câți îi Maramureșu,
nu-i cocon ca eu și tu,
nici oraș ca Sighetu.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dragostea pentru Maramureș și frumusețile sale naturale, comparând bogăția florilor de pe râul Iza cu legătura dintre îndrăgostiți. Se evocă efemeritatea frumuseții și a sentimentelor, dar și persistența amintirilor legate de locurile natale.