Marcela Benea – Ticsite pe Un Singur Pământ

Lui Eugen Lungu.
Şi dacă noi suntem visul colorat al cuiva?
Tu nu visezi?
Eu de fiecare dată visez imposibilul.
Ultimul vis a fost cu un râu alb
de lapte
pe care nu am avut curajul să-l trec
(îl voi trece oare vreodată?).
Pasărea, atunci când doarme
crezi tu că nu-şi re-trăieşte zborul
în vis,
că nu îşi visează trilurile,
seminţele,
gâzele adăpostite în
scoarţa copacului?
Întreaga pădure virgină
tresare prin somn visând
pe cineva care niciodată n-a trecut
pragul ţinutului său
verde şi liber.
Mereu stăm ticsiţi în visele altora
şi ei în visele noastre;
fără să ştim,
fără să ştie,
fără să vrem,
fără să ne voiască,
stăm în visele cele înşelătoare şi tainice,
indiscrete şi indecente şi minunate.
În fine, ce fantezist, ce hoţ,
ce lighioană ireproşabilă
e visul visului!
Şi ce oroare şi ce fascinaţie
e să fii văzut tu în visul cuiva
în altă lumină decât în lumina ta!
Doamne,
ce halucinantă poveste
e viaţa reală luată-mpreună
cu viaţa ireală, din vis
şi totul şi toate
ticsite pe un singur pământ
iar în pământ oasele albe-albe
ce nu visează deloc
din simplul motiv
că sunt inaccesibile visului.