Ai, foaie verde mărgărit
Și bagă-i cu cucu-n plug
Și bagă-i cu cucu-n plug,
Cucu cântă și eu mân,
Și dorul ține de coarne
Și dragostea pune boabe.
Ai, niște vite năcăjite
Niște boabe risipite,
Niște vite năcăjite.
Niște boabe risipite,
Și-am să-l dau naibii de plug
Să mai stau cu mândra-n crâng.
Ai, să mai stau cu mândra-n crâng.
Că zăvoiul a-nfrunzit
Că zăvoiul a-nfrunzit,
Și-acu-i timpu de iubit
Și-acu-i timpu de iubit,
Ioane, Ioane, Ionilică
N-auzi tu, Ioane,
Muică, cum trece lumea la muncă
Cum trece lumea la muncă
Și tu stai cu mândra-n luncă
Și tu stai cu mândra-n luncă,
Că zăvoiul a-nfrunzit
Și-acu-i timpu de iubit.
Sensul versurilor
Cântecul descrie o stare de bucurie și dragoste, preferând timpul petrecut cu persoana iubită în natură, în detrimentul muncii. Natura este personificată și participă la starea de bine generală.