Lung îi drumul și bătut
Prin mijlocul codrului,
Nu-i bătut de car cu boi,
Da-i bătut el de nevoi,
Drumu-n codru se mai gată,
Dar dușmanii niciodată.
Bate vântul vârfurile
Și apa malurile,
Și mă gândesc la unele
Ce mai fac cu binele,
Și mă gândesc l-al meu bine
Că s-o dus și nu mai vine.
Inimioară, inimioară,
Să pot să te dau afară,
Să te-ncui cu nouă chei
Și să nu mai faci ce vrei,
Că tot tu m-ai pus la cale
Să-mi duc viața pe cărare.
Că-s mâncată de străini
Ca iarba de boi bătrâni,
Și-s mâncată de dușmani
Ca gârla de bolovani,
Îi dă, Doamne, peste munți
Să-i văd goi, să-i văd desculți,
Usucă-i ca lemnele
Și ca buturugile.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie profundă și suferință cauzată de greutățile vieții și de trădarea dușmanilor. Vorbitorul își dorește să scape de povara emoțională și să se elibereze de influența negativă a celor din jur.