Hai la stână, măi mândruță,
Să-ți dau urdă și jintiță,
Câinii latră a urât
Că-i vremea de coborât.
Stinge, bădiță, cărbunii
C-o-nceput să urle câinii,
Eu îs mică, doru-i mult,
Nu pot, bade, ca să-l duc.
Pică frunzele pe nuc,
Toate stânele se duc,
Eu mă duc, codrul rămâne,
Plânge frunza după mine.
Leagănă-te, codrule,
C-om veni cu oile,
Om veni la primăvară
Când frunza-n codru-a da iară.
Sensul versurilor
Cântecul evocă viața pastorală, apropierea iernii și despărțirea de locurile dragi. Natura este personificată, iar plecarea de la stână aduce un sentiment de melancolie și dor.