Drăguță Sfântă Mărie,
Nu lăsa toamna să vie
Că-mi ia baciu-n cătănie,
Rămân strungile pustii.
Frunză verde, frunze-uscate,
Bate vântu-n munte bate,
Bate vântul și vuiește,
Despică tot ce-ntâlnește.
Și despică molidul
Ca și mie sufletul,
Și despică cetina
Ca și mie cetina.
Căprioară surioară,
Suie-te-n două picioare
Și roade codrul pe poale,
Și roade codrul pe poale,
Roade poala codrului
Să văd drumul bradului.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de tristețe și dorință ca toamna să nu vină, deoarece aduce cu ea despărțirea și pustiirea. Natura este personificată și reflectă starea sufletească a celui care vorbește.