Zorilor, zorilor,
Voi, surorilor,
Să nu vă grăbiți
Și să năvăliți
Până s-o găti
Și s-o primeni
Dalbul de pribeag
Că pleacă din prag,
Mai stați până mâine
Ca să-și ia o pâine,
Pâinea să-i ajungă
Că e calea lungă,
Să-și ia vin din vie
Pentru pribegie
Și călătorie
Că e pe vecie.
Vremea vremuiește,
Dalbul pribegește
Că e călător
Din Țara cu Dor,
Țara Doinelor.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea despărțirii de un pribeag, un călător, și dorința ca acesta să aibă cele necesare pentru drum. Este un bocet, o jelire a plecării cuiva drag, accentuând ideea de călătorie lungă și eternă.