Maria Ciobanu – Am Văzut la Mănăstire

Am văzut la mănăstire
Într-o sărbătoare
O măicuță tinerea,
Bobocel de floare,
În straie mănăstirești,
Tânără copilă,
Cu privirea fără vlagă,
Mi-a fost de ea milă,
Fetele cu ea de-o seamă,
Cum e-n legea firea,
Simt pentru întâia oară
Fiorul iubirii
Și de-atunci mereu mă-ntreb
Oare din iubire,
De necaz sau de durere
E la mănăstire.
Ce-or simți părinții,
Oare ce gândesc
Când ai lor copii
Se călugăresc?
Dac-ar fi băiatul
Sau fetița mea
Mie mi s-ar frânge,
Doamne, inima.
Într-o altă sărbătoare
La munte-ntr-un schit
Un călugăr tinerel,
Lume, am văzut,
Ochii mari și rugători
Cătau la icoane,
Ce-o fi în inima lui
Mă întrebam, Doamne.
M-am gândit mereu de-atunci
Oare ce-aș simți
Dacă unul din copii
S-ar călugări,
Oare ce simte o mamă,
La ce se gândește
Când fiul sau fiica ei
Se călugărește.
Ce-or simți părinții,
Oare ce gândesc
Când ai lor copii
Se călugăresc?
Dac-ar fi băiatul
Sau fetița mea
Mie mi s-ar frânge,
Doamne, inima.
Vreau copiii mei să fie
Oameni ca oricare,
Cu credință-n Dumnezeu
Că e Bun și Mare,
Vreau să-i știu la casa lor,
Să am și nepoți,
Să mi-i văd în jurul meu
Bucuroși pe toți,
I-am învățat să iubească
Ce e bun și drept,
Îi iubesc și de la ei
Nimic nu aștept,
Mulțumescu-Ți, Doamne, Ție
Că mi-ai dat copii,
Ei sunt a mea bogăție,
Dragii mamii pui.
Ce-or simți părinții,
Oare ce gândesc
Când ai lor copii
Se călugăresc?
Dac-ar fi băiatul
Sau fetița mea
Mie mi s-ar frânge,
Doamne, inima.
Când merg la biserică
Sau la mănăstire
Găsesc atâta-mpăcare
Și-atâta iubire,
Sunt împăcată cu viața
Și cu Dumnezeu
Că dac-aș muri atuncea
Nu mi-ar părea rău,
Călugării au în ei
Harul dragostei,
Îl iubesc pe Dumnezeu
Mai mult decât noi,
Înțeleg acuma, Doamne,
Ce mult am greșit
Când m-am întrebat de ce
S-au călugărit,
Câte faci Tu, Doamne,
Pe această lume,
Tu le faci pe toate
Totdeauna bine,
Nici nu ne dăm seama
Că ne-am făcut răi,
Tu mereu ne ierți
Și-ai grijă de noi.