Frunzuliță viorea,
Mai la deal de casa mea
E-o livadă numai flori,
Numai flori și numai dor,
Dar nu-s numai floricele,
Ci sunt cântecele mele,
Ci sunt cântecele mele
Răsărite chiar din ele.
Soarele le-a luminat,
Ploile mi le-au udat,
Vântul mi le-a legănat,
Eu cu drag le-am adunat,
Lângă suflet le-am păstrat,
Le-am păstrat și le-am cântat
Și la bine, și la rău,
Și la glumă, și la greu.
Și le cânt cu voie bună
Și pe soare, și pe lună,
Și le cânt pe seară-n prag
Pentru cine-mi este drag
De mă-ngână soarele,
Vântul și izvoarele,
Câmpul și pădurile,
Dealul și cărările.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri legate de natură și de locurile natale, exprimând dragostea și legătura profundă cu acestea. Cântecul este o ofrandă adusă celor dragi, inspirată de frumusețea și armonia mediului înconjurător.