Amărâtă turturică,
Cum a rămas singurică,
Cât trăiește tot jelește,
Pe cel drag nu și-l găsește,
Măi, puiule, măi!.
Zboară prin pădure-adâncă,
Nici nu bea, nici nu mănâncă,
Zboară, zboară pân’ ce cade,
Pe lemn verde nu mai șade,
Iar de șade câteodată
Tot pe ramură uscată,
Măi, puiule, măi!.
Unde vede apa lină
Ea fuge parcă-i străină
Și-unde vede apă rea
Ea o tulbură și-o bea,
Măi, puiule, măi!.
Unde-aude vânătorul
Acolo o duce dorul
Ca s-o vadă s-o lovească
Să nu se mai chinuiască,
Măi, puiule, măi!
Sensul versurilor
Piesa descrie suferința unei turturele singure, care jelește pierderea celui drag. Ea își dorește să scape de chin prin moarte, căutând activ apropierea vânătorului.