Fir de floare ca bujorul,
Cine nu știe ce-i dorul
Doarme-n pat ca pruncușorul,
Dar eu sunt de dor legată
Și-aș dormi tot legănată.
Fir de aur, fir de lună,
Măi Gheorghiță, vorbă bună,
Lasă-mă s-adorm pe mână
Și mă leagănă frumos
Să nu cad din leagăn jos!
Cât îi teiul de-nflorat
Nu-i frumos ca omul drag,
Nu-i frumos ca omul drag,
Omul drag îți pare floare
Ce străluce lângă soare
Și nu are-asemănare
Cât e pământul de mare.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul profund de dor și legătura cu persoana iubită, folosind imagini din natură pentru a exprima intensitatea emoțiilor. Dorul este prezentat ca o stare constantă, iar omul drag este comparat cu o floare strălucitoare.