Când porni de dimineață
Soarele m-ardea din față,
Am pornit-o pe drumeag
La neicuț-al meu cel drag,
Pe la drumul jumătate
Soarele m-ardea din spate,
Inima mi-ardea și ea
Mai tare ca flacăra.
Mă opri la un izvor
Să răcoresc al meu dor,
Apa însă mi-a vorbit
Tot de dor și de iubit,
Mă opri și-ntr-o pădure
Lângă tufele cu mure,
Frunzele, la fel și ele,
Cântau dragostile mele.
Mă opri într-o câmpie
Unde-n tril de ciocârlie
De iubire și de dor
Cântau păsările-n cor,
Pe la asfințit de soare
Îmi ieși neicuța-n cale,
Ardeam mai tare ca focul
De nu ne mai găseam locul.
Sensul versurilor
O călătorie plină de dor și dragoste către persoana iubită, unde natura însăși amplifică sentimentele protagonistei. Fiecare element al naturii rezonează cu dorul ei, culminând cu reîntâlnirea mult așteptată.