Foaie verde-o viorea,
Plânge codrul și iarba
Că mă vede singurea,
Singurică, pui de cuc,
Nu am unde să mă duc
Și în codru mi-o apuc.
Mă duc codrului să-i spui
Că nu am și eu un pui
Să stau sub aripa lui,
N-am un pui să mă iubească,
De dragoste să-mi vorbească,
N-am un pui să mă iubească.
Nu mai plânge, codrule,
Că ți-or cădea frunzele
Astupând cărările,
Și de-o fi ca s-o pornească
Puiul n-o să mă găsească
Să vină să mă iubească.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de singurătate și dorința de a găsi dragoste și protecție. Natura personificată devine un confident al suferinței, iar speranța unei iubiri viitoare persistă, chiar și în mijlocul tristeții.