Floare de mărgăritar
Ne-aduci primăvara-n dar,
Ne-aduci zilele cu soare
Și glas de privighetoare,
Cântă cucul sus în deal
Și ciobanii din caval,
Mierla cântă jos în vale,
Eu cu neica-s pe cărare.
Și mergând pe potecă
Neic-al meu așa-mi spunea:
C-o să piară dragostea,
C-o să piară dragostea,
Vor sta-n loc apele toate,
Dar iubitul nu se poate,
De iubit nu s-o lăsa
Cât bate-n om inima.
Hai, neică, lângă izvor
Că mi-e sete și mi-e dor,
Mi-e sete de gura ta
De nu m-aș mai sătura,
Hai, neicuță, mai degrabă
Că mi-a dat colțul la iarbă
Să-mi pui mâna căpătâi
Că mi-ești dragostea dintâi,
Să-mi dai miere din guriță
Că mi-ești drag de copiliță,
Hai, neicuță, mai degrabă
Că mi-a dat colțul la iarbă!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o dragoste profundă și dorința de a fi alături de persoana iubită într-un cadru natural idilic. Dialogul dintre cei doi îndrăgostiți subliniază promisiunea unei iubiri eterne, în ciuda trecerii timpului.