De-ar fi cucul de-un voinic
L-aș trimite la prășit,
El la prășit, eu la sapă
Și ne-ar fi lumea mai dragă,
El să cânte, eu s-ascult,
Să ne treacă de urât.
L-aș trimite în chirie
Și eu aș săpa la vie,
Dar el cântă tot prin fagi,
Eu pun singură araci,
El cântă tot la izvor
Și eu mă topesc de dor.
Cucu-i călător pribeag,
Nu știe de dor și drag,
Cucu-i pribeag călător,
N-are milă, n-are dor,
Cucu-i pasăre șireată,
Vara vine, vara pleacă.
Cucul are pene verzi,
Intră-n codru, nu-l mai vezi,
Cucul are pene sure,
Șade numai prin pădure,
El cântă doar când îi place,
N-are nimenea ce-i face.
Fie cucul cum o fi,
Tot cu el m-oi logodi,
Mi-a zis că vine la vară
Când o-nfrunzi coduri iară,
Și de-o veni timpul rece
Am să-i spun să nu mai plece,
Pân’ la toamna care vine
Am să-i fac straie de mire.
Sensul versurilor
O tânără așteaptă cu dor sosirea cucului, personificat ca un voinic. Ea își exprimă dragostea și dorința de a se logodi cu el, simbolizând o legătură profundă cu natura și ciclul anotimpurilor.