Frunză verde-a murele,
Omule, măi omule,
Cine te-a făcut pe tine
Nu te-a nimerit prea bine:
Ți-a dat doi ochi pe sub frunte
Să vezi și să-ți placă multe
Și ți-a dat o inimioară,
Ce-ți văd ochii, ea să ceară.
Ochii-ți văd, inima cere,
Pentru toate n-ai putere
Și pe tine-atunci te superi
Și mai rău, omule, suferi.
Dacă era după mine
Nu puneam inimă-n tine,
Aș fi pus în piept o piatră
Să nu suferi niciodată,
Niciun gând să nu te bată,
Niciun dor să nu te ardă,
Bine, rău în drum de-ți iese
De nimica să nu-ți pese.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o reflecție asupra condiției umane, evidențiind conflictul dintre dorințele inimii și limitările puterii. Sugerează că lipsa sentimentelor ar putea aduce o viață lipsită de suferință, dar și de bucurii.