Frunzuliță de negară,
Spune-mi, dragă inimioară,
Ce să-ți dau să fii voioasă
Să-mi fie viața frumoasă?
Te-am purtat prin lumea mare,
Ți-am cântat de alinare,
Tu cu dorul te-ai legat
Suflețelul mi-ai secat,
Te-ai legat cu dragostea
Ți-ai urzit vise din ea,
Visele s-au destrămat
Și-ai rămas doar cu oftat.
Hai, spune-mi, inimioară, spune
Ce ți-e ție drag pe lume,
Să-ți dau să te răcorești
Să nu mi te ofilești!.
Te-am crescut în flori de fân
Te zbăteai să-mi ieși din sân,
Ți-a plăcut ce e frumos
N-ai avut niciun folos
Că dragostea-i boală grea
Nu scapă omul de ea,
Se topește ca și norul
Și rămâi numai cu dorul,
Dragostea e-nșelătoare
La-nceput e numai soare
Te-ncălzește și te-mbată
Și n-o mai uiți niciodată.
Hai, spune-mi, inimioară, spune
Ce ți-e ție drag pe lume,
Să-ți dau să te răcorești
Să nu mi te ofilești!.
Inimă, mult ai răbdat
Însă nu te-ai supărat,
Dar acum de la o vreme
Văd că nu mai ai putere
Să treci prin dor și oftat
Cum treceai tu altădat’,
Dac-aș ști că m-ai iubi
Multe ți-aș mai povesti,
Dac-aș ști că n-ai ofta
Cu multe te-aș ajuta,
Inimioară, spune-mi mie
Că doar nimeni n-o să știe,
Inimioara mea, știu bine,
Vrei dragostea lângă tine,
Dar neicuța-i prea departe
Ar veni, dar nu se poate,
De ți-ar veni puișorul
Nu te-ar mai chinui dorul,
De-ar fi puiul lângă tine
Te-ai simți și tu mai bine.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința unei inimi suferinde de a găsi alinare în dragoste. Vorbitorul își întreabă inima ce ar face-o fericită, recunoscând în același timp durerea și dorul pe care le resimte din cauza absenței persoanei iubite.