Mă-ntreabă frunza și vântul
Cum mai pot călca pământul,
Cum mai pot sta pe picioare
De atâta supărare,
Dacă și frunza mă-ntreabă,
Ce să mai zic de-a mea mamă
Care zi de zi oftează,
Pentru mine lăcrimează?
Că eu de când m-am născut
Necazul l-am cunoscut
Și cred că n-a fost vreo lună
Ca să am o zi mai bună.
Biată, inimioara mea,
Câte mai poate răbda?
C-am ajuns ca să mă zbat
Ca peștele pe uscat!
Și-atunci stai și te gândești
Pentru ce te dușmănești,
Pentru ce, omule frate,
Ai muncit să ai de toate?
Muncești ziua, muncești noaptea
Până-ți distrugi sănătatea,
Și când pleci de pe pământ,
Omule, ești frunză-n vânt!
Sensul versurilor
Piesa exprimă suferința profundă a unei persoane care a cunoscut necazuri de la naștere. Ea reflectă asupra sensului muncii și al vieții, ajungând la concluzia că, în final, omul este efemer ca o frunză în vânt.