Mult mă supără un dor,
Nici noaptea nu pot să dorm,
M-aș duce pe o cărare
Ca să-i găsesc alinare,
Dar plouă și-i tare frig,
N-am la ce poartă să strig,
Mi-e c-aude mama mea
Și-mi află supărarea.
Când e omul amărât
Nu-i mai trebuie nimic,
Se leagănă pe picioare,
Nu-i mai trebuie mâncare,
Că și la inima mea
Ce s-a pus nu se mai ia,
S-a pus dragoste și dor,
Nu se ia pân-am să mor.
Cine zice că-i ușor
Înseamnă că n-are dor,
Înseamnă că n-a iubit
Și-n viață n-a pătimit,
Că dac-ar ști ce e dorul
Nu l-ar mai lua noaptea somnul,
Dac-ar ști ce-i dragostea
Zile bune n-ar avea,
Un singur dor am pe lume,
Nu mai pleacă de la mine,
Că dac-aș ști c-ar pleca
Tot ce-i frumos eu i-aș da.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul profund de dor și suferință cauzat de o dragoste pierdută. Vorbitorul este copleșit de acest dor, care îi afectează somnul și starea generală, simțind că această suferință îl va urmări până la moarte.
