Ce rost am pe lumea asta
Dacă nu pot să-mi văd casa,
Satu-n care m-am născut,
Pe maica ce m-a făcut?!
M-aș duce mai des acasă,
Dar mi-e inimioara arsă,
Nu mă mai trage soarta
De când nu mai e maica.
Maică, de când m-ai lăsat
Parcă totul s-a schimbat,
Azi în loc de flori și iarbă
Cresc buruieni, maică dragă,
Perdeaua e-ngălbenită
Și streașina ruginită,
La geam nu mai sunt mușcate,
Unde, maică, s-au dus toate?.
Doar poza ta din tablou
Bucură sufletul meu,
Mă uit peste tot, dau roată,
Nu mai e ce-a fost odată,
D-aia maică-mi vine greu
Să mă-ntorc în satul meu
Că focul din inimioară
Nu mi-l stinge nimeni, mamă,
Mă uit pe poze și plâng,
Golu-n suflet e adânc,
Și mi-e dor, măicuța mea,
De tine, de vorba ta!
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă și dorul de mamă și de satul natal, după pierderea acesteia. Naratorul se simte pierdut și dezrădăcinat, incapabil să găsească alinare în amintirile locului unde a crescut.