Când m-ajunge dor de sat,
Plâng de tot ce am lăsat,
Plâng de casa părintească
Și de viața mea frumoasă
Care-am dus-o-acasă,
Când și când mă-ntorc în sat
Că mi-e dor de ce-am lăsat,
Să-mi văd frații și sora,
Să mi-l mângâi pe taica.
Viața m-a mânat în lume,
Dar m-am despărțit de bine,
De tot binele de-acasă
Unde viața e frumoasă,
Nu ca-n străini aspră,
D-aia rabd și strâng în mine
Că prin străini nu mi-e bine,
Nu-mi găsesc nicăieri locul,
Doamne, unde mi-e norocul?!.
Oftând îmi trec zilele,
M-apasă gândurile,
Mă gândesc la viața mea,
Cu ce m-am ales din ea,
Soarta mi-a fost rea,
Degeaba-ncerc să mai uit
De câte-am mai petrecut,
Am trăit rele și bune
Și toate le-am strâns în mine.
Dacă viața nu mi-a dat
Ce mi-a fost pe lume drag,
Măcar somnul de m-ar lua,
La ce mi-e drag aș visa
Cât ar fi noaptea,
Adu Doamne-n visul meu,
Adu-mi ce mi-am dorit eu,
Măcar să visez o noapte
Ce-n viață n-am avut parte,
Să mă visez fericită,
De cine mi-e drag iubită,
Să mă visez norocoasă,
Viața să-mi fie frumoasă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund de satul natal și de viața simplă de acasă. Persoana se simte pierdută și nefericită în străinătate, tânjind după căldura familiei și frumusețea locurilor natale, sperând măcar în vis să regăsească fericirea pierdută.