Doamne, cum a trecut toamna,
N-am ajuns la biata mama,
Și mi-e că trece și iarna
Și nu pot s-o văd pe mama,
Dar cum să fac, maica mea,
Dacă asta mi-e soarta:
Și străină, și departe,
Fără soră, fără frate?!.
Fără mamă, fără tată,
Fără cumnat și cumnată,
Fără vecini și vecine,
Fără neamuri lângă mine
Și-uite-așa, maică, de ani
Printre străini și dușmani
Mă zbat, maică, dar mi-e greu
Să am și eu rostul meu.
Știu, măicuța mea, știu bine
Ce foc mare e pe tine
C-ai muncit să ne faci rostul
Și-acum plângi de dorul nostru,
Toți suntem plecați prin lume,
N-ai un copil lângă tine,
Cin’ ți-o mătura frunza,
Cin’ ți-o deschide ușa?.
Mamă, ai grijă de tata,
Curând o să-ți deschid poarta
Și eu, și frații mei toți,
Cu copii și cu nepoți,
Măcar pentr-o săptămână
Să-ți facem inimă bună,
Să fim cum eram odată
lângă mamă, lângă tată,
Cu toți să ne simțim bine,
Dumnezeu să ne dea zile,
Ani mulți să ne întâlnim,
De dor să nu mai tânjim.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund de mamă și de casă, accentuat de distanța fizică și de trecerea timpului. Vorbitorul își amintește cu drag de vremurile petrecute alături de familie și își exprimă speranța unei reîntâlniri apropiate.