Lume, lume, ce-ai pățit
Că nu te mai văd râzând,
Merg pe drum și mă uit roată,
Lume tot mai supărată,
Griji, nevoi și doruri multe
Ți-au făcut cute pe frunte,
Nici soarele dimineața
Nu-ți mai luminează fața.
Nu mai sunt nici șezători
Cu fete și cu feciori,
Unde sunt horile noastre,
Unde-s oamenii din sate?!
Nu mai e hora din sat,
Balul cum era odat’
Când veneau fete gătite
Și de mame însoțite.
Nu mai văd flori prin grădini,
Oameni văd tot mai puțini,
Nici la geam nu văd mușcate,
Nici lume multă prin sate,
Doamne, cum era odată
Când eram acasă fată,
Erau ulițele pline
De flăcăi, fete și lume!
Ajută, Doamne, lumea
Să nu piară datina,
Lumea trece, se duc toate
Și la lume nu-i mai arde
La horă-n sat să mai iasă,
La joc să se-nveselească,
Pe-aici, colo-i satul prin,
În rest vezi câțiva bătrâni
Osteniți, sătui de viață,
Galbeni și zbârciți la față
Cu câteva amintiri
Și cu focul de copii.
Sensul versurilor
Piesa exprimă tristețea și nostalgia față de declinul satului românesc, pierderea tradițiilor și a bucuriei de viață. Versurile evocă amintiri ale vremurilor de odinioară, când satul era plin de viață și de oameni.