Omul care are dor
Calcă pe pământ ușor,
Merge cu capu-n pământ
Și de gânduri abătut,
Strigi la el și nu te-aude,
Merge, dar nu știe unde.
Stai cu el de vorbă-n față,
Ochii lui văd ca prin ceață,
Nimeni nu poa’ să-l împace
Doar ființa care-i place,
De-ar mai fi-n lume o mie
Ca omul drag n-o să fie.
Fără dragoste și dor
Ai trăi-n viață ușor,
Dar dor și dragoste sunt
De când lumea-i pe pământ,
Și-așa-i frumoasă viața
Cu dor și dragoste-n ea.
Eu cu dragostea trăiesc
Și cu dorul mă-nvelesc
Eu cu dragostea și dorul
Stau și mi-astept puișorul.
Dragoste de n-aș avea
Ce rost ar avea viața,
Dor pe lume de n-ar fi
Omul n-ar putea trăi?
Tot cu dragostea și dorul
Își petrece viața omul!
Sensul versurilor
Piesa descrie starea unui om cuprins de dor, incapabil să se bucure de viață fără prezența persoanei iubite. Dragostea și dorul sunt prezentate ca fiind esențiale pentru o viață împlinită, definind experiența umană.