Marin Sorescu – Marin a Lui Pătru

Marin a lui Pătru.
Pe-ăștia-i știu eu din 1916, din Moldova.
Ni i-au dat de ajutor, contra nemților.
Și ei au fugit. Beai cu ei la masă, mâncai,
Și până la poartă te-mpușcau.
În burta lor sunt numai minciuni.
Ei îți arată laptele alb și zic că e negru.
Și tu trebuie să zici ca ei.
Vor să-ți ia tot.
Să te îmbraci c-o rubască,
De tine și de cămașă și de haină
C-un nasture roșu la umăr. Și rubaști de-alea-ntunecate
Ca pământul, parcă-ai fi șobolan.
Să-ntinzi gamela pe care-o porți
La șold, să-ți dea niște linte, acolo pe câmp,
Stând și-n soare, că taie toți pomii, stejarii, toți perii, toți
Mărăcinii, nu mai e pic de umbră,
Ca să poată băga ei tractorul.
Ciorba zic ei că e de linte,
Dar nu se știe de ce-o fi și aia.
– Uidu-hu’n tur pe mama voastră! – făcea Marin al lui Patru,
Ajuns aici cu explicația situației.
Mama voastră de bolșevnici.
Eu, să mi-i scoată cineva pe-o gaură, câte unul câte unul,
Și-i omor c-o furcă de fier și c-o măciucă.
Să-i prijon în furcă și să le sparg capul.
O mie pe zi i-aș achita. Da, da!
I-aș trage și-n țeapă. Aș brăniști zile-ntregi la țepușe
Și i-aș trage-n țeapă.
Să vedeți ce ne-așteaptă, făcea el.
Să vedeți ce ne-așteaptă.
Ca și lucrurile bune ies rele.
Cercelaru, președintele reformei agrare
La noi în comună!
Cine e Cercelaru?
A dat pământul pe saci de grâu, pe săpunuri
Și pe femei tinere.
Nici pomeneală de-ai săraci și de-ai de-au luptat pe front.
Ivana șef de post! El și cu Butoi!
Ciupag și cu unul de albăstrește ca mânătarcă țigănească.
De necaz, al lui Patru s-a-nsurat pe la 50 de ani,
A făcut un copil cu Ioana și-a murit tușind, din cauza igrasiei.
Că n-a mai putut să-și termine casa, din cauza vremurilor.
A stat în ea udă și spartă,
Furios pe situație.

Sensul versurilor

Piesa descrie experiențele amare ale unui om din Moldova, Marin, care a trăit în vremuri tulburi, marcate de abuzuri, corupție și deziluzie. El critică sistemul și pe cei care profită de pe urma oamenilor simpli, exprimându-și furia și disperarea față de situația precară în care se află.

Lasă un comentariu