Marin Sorescu – Procesul

Moașa asta tânără era nouă în comună,
Venise dintr-un sat de la Dunăre
Și Nae, cum era el bun de femei,
S-a luat cu ea.
Ea sta întâi la cineva în gazdă,
Și el a luat-o de-acolo și-a mutat-o în casa lui Gogiuman,
Care era cumpărată de el.
Și-au pus la cale să-și lase el muierea și s-o ia pe ea,
Că e moașă, de!
Degeaba era ea moașă, dacă el nu făcea copii! A dat divorț, fără să știe nevastă-sa,
Și când a fost la pronunțare, el s-a dus cu moașa la Craiova
Și-a băgat-o pe aia, la judecată, în locul muierii.
Ea s-a dat drept ailaltă și a zis că: „Ei! dacă el vrea să mă lase..
Eu n-am nici o pretenție! că dacă n-am avut și eu noroc, de!”
Și Ana, nevasta a bună, numai că s-a pomenit cu hotărârea de
Divorț acasă, precum că Ana Banta e desfăcută de Nae Banta.
S-a crucit, că nu știa nimic
Și nu voia să plece de-acasă, de la rostul ei.
Și-a luat-o Nae târâș de picioare,
Cu capul troncănind pe jos prin gloduri, prin cărămizi,
A scos-o afară la poartă
Și i-a-ncuiat poarta.
Iar pe dăbuleancă a băgat-o-n casă, că de la Dăbuleni era aia.
Pe urmă Ana a sărit și ea peste poartă
Și s-a dus și s-a culcat la ușă,
A adormit toată noaptea la ușă, ca un câine.
Și pe urmă, dimineața, o fată de-o crescuse ea de suflet
A auzit și a venit cu bărbatu-său și-au luat-o la ei.
Și-a stat acolo vreo lună de zile.
Și-au pândit până-ntr-o zi, când n-a fost Nae acasă,
Au venit și-au intrat peste moașă
Și-au bătut-o și-au turnat vitrion pe ea, pe ochi și peste tot
Și-aia s-a-mbolnăvit și-a murit.
A dus-o Nae la Bălcești la spital, degeaba.
Pe Ana asta o luase Banta când avea ea cincisprezece ani și el treizeci.
Ea n-a pățit nimic, c-a sărit lumea,
Ce s-a băgat venetica peste femeie, să-i strice casa?
De întors, nu s-a mai întors să trăiască amândoi,
Că acum era divorțată. Vezi, dacă spusese la proces
Că n-are nici o pretenție și că se desface de el..