O adoram de-o vreme-ntreagă
Și ochii ei fermecători
Făceau să-mi fie-atât de dragă,
Privind-o, mă treceau fiori!
Făceau să-mi fie-atât de dragă,
Privind-o, mă treceau fiori!
Păstram amorul în tăcere
Și cât eram de fericiți…
Dar, într-o zi de mai, frumoasă
I-am scris și-apoi ne-am întâlnit
Dar, într-o zi de mai, frumoasă
I-am scris și-apoi ne-am întâlnit.
Am stat în luncă toată ziua,
Culcați, sub vișinu-nflorit
Și tot privind în ochii negri,
Pe brațul-i alb am adormit.
Și tot privind în ochii negri,
Pe brațul-i alb am adormit.
Iar când mă deșteptai, spre seară,
În părul-i negru mătăsos,
Ninsese florile de vișin…
Și cât îi sta de frumos!
Ninsese florile de vișin…
Și cât îi sta de frumos!
Păstram amorul în tăcere
Și cât eram de fericiți
Dar, într-o zi de august, tristă,
I-am scris și-apoi ne-am despărțit…
Dar, într-o zi de august, tristă,
Am plâns și-apoi ne-am despărțit…
Sensul versurilor
Piesa descrie o poveste de dragoste idilică, petrecută sub un vișin înflorit, care se termină trist. Naratorul își amintește cu nostalgie de momentele frumoase petrecute alături de persoana iubită, dar și de despărțirea dureroasă.