Mecena – Lacrimi de Adevar

Credeam, crede-mă, în orice zâmbet,
Fugeam de tot sperând să fug de orice urlet,
Ajunge, nu mai crede, nu e dulce, chiar dacă privirea ei cu ea aduce.
Și-ți trece prin minte când după tine plânge și spune că lacrimile sunt de sânge.
Se duce în pat, mintea ei se întoarce în timp, după tine fuge, printre buze spune,
Iar te simt, nu mint, nu crede, minte, nepăsarea ta o face să creadă că simte,
Sunt doar simple cuvinte, nu te lăsa dus de val, spune-i că viața merge înainte.
Ține minte că lacrima de adevăr e rece, la fel ca și timpul care greu mai trece
Și-mi trece prin cap un fin adevăr și minciuna, ea, eu, el, tu, noi și o viață împreună.
Ref x2 :
Și-mi zic, aș vrea să îi spun ceva „Da, nu e vina ta, tot ce se întâmplă e sortit să fie așa”, cu sau fără ea.
Te văd plângând dar nu știi de ce plângi,
Nu te doare, dar totuși pe mine în brațe mă strângi,
Te ridici și lumina-ncet o stingi, mă ridic, vrând să te las să dormi, dar tu în pat mă împingi,
Îmi zici că ți-ai adus aminte și că vrei să stăm împreună, e doar un moment de melancolie,
Ca un strat de brumă trecător și au trecut multe luni din acel moment.
M-ai sunat dar eu la tine nu am fost atent,
Acum ceea ce exprim eu în rime, tu exprimi în lacrimi vărsate,
Asculți o melodie și te lași ușor pe spate, în același pat plin de păcate.
Pe de altă parte, uneori mi-ai fost înger și am ascultat,
Dar ațele s-au rupt, scuturi s-au lăsat și de acum încolo când pe obrazul rece va cădea acel ceva,
Vreau să știi că aia e lacrima de adevăr care trebuia să cadă atunci cândva (atunci cândva).
Ref x2 :
Și-mi zic, aș vrea să îi spun ceva „Da, nu e vina ta, tot ce se întâmplă e sortit să fie așa”, cu sau fără ea.
Împins de ură am cedat și s-a-ntâmplat ca de cele mai multe ori să fiu eu cel vinovat,
Am încercat să fac ceva ce am crezut că e bine, eu am crezut în tine însă nu a fost ca-n filme,
Am greșit și știu că sunt un simplu călător în concursul numit „viață”, care-i fără-nvingător
Și când mor vreau să-mi scrie pe mormânt „N-am cedat, n-am fost laș, n-am fost drac, dar nici sfânt”
Și când cânt un singur gând îmi trece prin minte : „Oare cineva o să audă aceste cuvinte”
Și împăcat cu mine, singur, scriu să-nnec foaia cu versuri, până nu e prea târziu.
Îmi recunosc vina, însă nu cedez și vezi, speranța moare ultima, doar atunci când crezi,
Căci lacrima de pe obrazul meu e încă vie nu plec nici de-al dracu, ce-o fi să fie.
Ref x2 :
Și-mi zic, aș vrea să îi spun ceva „Da, nu e vina ta, tot ce se întâmplă e sortit să fie așa”, cu sau fără ea.