Ca doi proști
Am fost și acum ți-e greu să recunoști
Ca doi nebuni
Priveam pământul de pe alte lumi.
Magia de-o secundă, cât o veșnicie
Sărut cu praf de stele, unii zic chimie
Infinitul meu de gânduri, ce îmi faci tu mie.
Mi-am ales și stele, chiar o galaxie
Și am făcut din cer o întreagă poezie
Infinitul meu de gânduri, ce îmi faci tu mie.
Unde am ajuns noi doi, ce ne desparte, eram atât de aproape
Cel mai departe
Unde am ajuns noi doi, nimeni nu poate, eram atât de aproape
Cel mai departe.
Poate ne-am iubit o secundă
Și a trecut prea repede
Dar eu nu pot să las în urmă
Tot retrăiesc momentele.
Poate că așa a fost să fie
Poate că așa se scriu povești
Și cineva a avut un plan să
Te întâlnesc, să mă întâlnești.
Și lumea-i atât de mică
Între noi oceane de liniște
Eu încă te aștept pe planeta mea
Să ne bucurăm de priveliște.
Să nu te rătăcești, aprind și luna
Călătorești mii de vieți într-una
Eu sunt aici, chiar dacă nu ajungi
Te aștept pentru totdeauna.
Unde am ajuns noi doi, ce ne desparte, eram atât de aproape
Cel mai departe
Unde am ajuns noi doi, nimeni nu poate, eram atât de aproape
Cel mai departe.
Se despart și mările, se astupă munții
Acum plâng și florile, foc și ploaie și tu știi
Pământul e o junglă, fără dragoste
Când nu ne avem unu’ pe altu’ nu e pace în suflete.
Se crapă soarele, vântu’ aduce gheață
Se sparg și norii, iar noaptea e dimineața
Fără tine totul e pe dos
Fără cale de întors.
Unde am ajuns noi doi, ce ne desparte, eram atât de aproape
Cel mai departe
Unde am ajuns noi doi, nimeni nu poate, eram atât de aproape
Cel mai departe
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de regret și distanța dintre doi oameni care au fost foarte apropiați. Vorbește despre o iubire pierdută și despre dorința de a reînnoda legătura, chiar și în ciuda obstacolelor.