Strofa 1:
Heeeeeeeeiiiiiiiii, cam asta tot pe-acest album
Ne luăm și beat-ul, luăm și fanii, ca să tragem primul fum
Ca să nu fie supărare, te luăm chiar și pe tine,
Și să vii cu fetele, că e petrecere la mine,
Sper că s-a-nțeles ceva și că n-am lucrat degeaba
Respect pentru aceia care știu să-și facă treaba
La început a fost un show între patru pereți
Acum tu bagi volum în boxe și-ncerci să înveți
M-am chinuit ca să ating un vis uitat în ani
Pentru că asta-i viața mea și n-o cumperi cu bani
Pentru că n-a fost totul așa cum m-am așteptat
Și au fost foarte puțini aceia ce m-au ajutat
Am dat gata un album, ăsta e doar începutul
Vreau să mă cunoști mai bine și să-ți relatez trecutul
Ca să fiu sincer cu voi, nu fac asta pentru bani
Ca să fiu sincer cu mine, tot ce am pierdut sunt ani
Aș avea o listă-ntreagă de nume de menționat
Dar cine s-a gândit la mine de unde m-am ridicat
Dacă ar fi să vorbim despre tot ce am făcut
Aș începe cu sfârșitul ca să nu gândești prea mult.
2 x Refren:
Niciodată n-am să uit, am făcut ce mi-a plăcut,
Lângă cine am crescut, lângă cine m-am zbătut
Chiar dacă anii mi-au adus tot ceea ce n-am vrut
Am trecut și peste asta, sunt abia la început.
Strofa 2:
Știi, mi-am dorit, să-ți prezint ceva aparte
Dacă nu am reușit, nu vreau ca să îmi dai dreptate
Privește viața asta așa cum o privesc eu
Și trăiește cu speranța că așa va fi mereu
Și că sus este un Dumnezeu care le vede toate
Și că-n spate sunt destui aceia care vor să te sape
N-am uitat de unde am plecat asta o știi prea bine
Și se vede prin ce fac, încă îmi mai pasă de tine
Nu sunt ăla care se ascunde atunci când dai de greu
Și nici ăla care pe la spate te vorbește doar de rău
Ia un pix și o hârtie și notează-mi testamentul
Îți las ție viața asta, numai să nu îmi ceri dreptul
Și să nu mă dușmănești până când n-o să mă vezi
Față-n față la concerte și apoi să îmi zici ce crezi
Am pus suflet în fiecare vers și-n fiecare rimă
Și de-aceea tot ce vreau este din partea ta un pic de stimă.
2 x Refren.
Strofa 3:
Eliberat de orice stres, îți dedic aceste rime
Uiți că nu mi-ai fost alături însă totuși sunt cu tine
Singurătatea m-a schimbat și-n rău dar și-n bine
Cum am reușit să fac față a ținut numai de mine
Era ceva frumos din țară, era mai bine în afară
Timpul a fost dușmanul meu dar n-am dat-o în bară
Iată că a sosit și clipa-n care-s mulțumit
Pentru c-am reușit să fac ce-ntotdeauna mi-am dorit
Muzica de stradă, cum zice majoritatea
Sau un stil de viață ce îți dă sau nu dreptatea
Cam atât pe piesa asta, cam atât și pe album
Ezit să mai dau detalii despre cine sau ce spun
Te las să meditezi și să tragi singur concluzii
Înainte să îmi spui că iarăși am făcut aluzii
Primește acest mesaj drept o mână de-ajutor
Mulțumit sau nu de mine, ne-auzim pe viitor.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre începutul unui drum, despre greutățile depășite și despre aspirațiile artistului. Este o reflecție asupra trecutului și o promisiune pentru viitor, un mesaj de speranță și perseverență.