Scooby feat Marinaru’ – Extaziat

Extaziat pășesc înainte și-napoi
Pregătit de pace
Pregătit de război
N-am încredere-n nimic
Din tot ce mă-nconjoară
Visez la prieteni
Dar ei refuză să apară
Trădat în dragoste am fost
Sărac încă sunt
Vreau să mă-ntorc în trecut
Și ochii să-i-ncrunt
Înghit numai scrum
Respir numai fum
Jelesc după copilăria
Blocată-ntr-un album
Am observat că-s popular
Dar toți mă evită
Plin de flegme
Doar în artă mă regăsesc
Îmi zâmbesc
Singur în oglindă
Dar ce-i trist că nici măcar eu
Nu mai îmi zâmbesc
Pun totul pe cântar
Și mai fac un gram
Țin totul în piept
Și mi-amintesc de cum eram
Recunosc c-a fost greu
A fost cum a fost
Noroc că am tăria
Să zic că toate au avut un rost.

Refren:
Adevarul care multe ori poa’ să ne-ajute
Nu vrem să-l auzim (nu) doar minciunile statute
Atunci paharele de vin toate sunt umplute
Disperarea de cuprinde trăgându-ne-n lupte.
Adevarul car’ multe ori poa’ să ne ajute
Nu vrem să-l auzim doar minciunile statute
Atunci paharele de venin toate-s umplute
Disperarea de cuprinde trăgându-ne în lupte.

Fețele false
Nu le mai închid pe toate
Căci am luat-o pe cărări
Dar pe cărări dinate
Am un gram de ajutor
Că nimic nu are haz
De la câte lacrimi au curs
Am găuri pe obraz
Am făcut multe tâmpenii
Ilegale clar!
Numai Dumnezeu știe
Cât am așteptat un zar
Cât am ascultat de alții
Fără să dau argumente
Ramâneam în filmul meu
Închis în sentimente
M-au luminat aplauze
Ambiționat de critici
Singur căci ajutor
Nu găsești p-aici
Mulți îndeamnă și e fals
Tot ce spun pe discuri
Dacă vrei o carieră
Tre’ să te supui la riscuri
Mă înec în trecut
Că viitorul îmi dă palme
Mă f*t în voi
Nu găsesc fericire doar în grame
Dame AK
Dame de companie
Misogin de la câte lacrimi am pus pe hârtie.

Refren:
Adevarul care multe ori poa’ să ne-ajute
Nu vrem să-l auzim (nu) doar minciunile statute
Atunci paharele de vin toate sunt umplute
Disperarea de cuprinde trăgându-ne-n lupte.
Adevarul car’ multe ori poa’ să ne ajute
Nu vrem să-l auzim doar minciunile statute
Atunci paharele de venin toate-s umplute
Disperarea de cuprinde trăgându-ne în lupte.
Adevarul care multe ori poa’ să ne-ajute
Nu vrem să-l auzim (nu) doar minciunile statute
Atunci paharele de vin toate sunt umplute
Disperarea de cuprinde trăgându-ne-n lupte.
Adevarul car’ multe ori poa’ să ne ajute
Nu vrem să-l auzim doar minciunile statute
Atunci paharele de venin toate-s umplute
Disperarea de cuprinde trăgându-ne în lupte

Sensul versurilor

Piesa exprimă o luptă interioară cu dezamăgirile și trădările din trecut, dar și o dorință de a depăși obstacolele și de a găsi un sens în viață. Artistul descrie un sentiment de singurătate și neîncredere, dar și o ambiție de a reuși în ciuda dificultăților.

Lasă un comentariu