Mândruliță de la munte,
Nu purta părul pe frunte
Că ți-au ieși vorbe multe.
Las’ să-mi iasă, nici nu-mi pasă,
Că bădica-i dus de-acasă,
Inima de dor mi-e arsă.
Să-mi cosească fân cu rouă,
Rupe-i-s-ar coasa-n două
Să vie la alta nouă.
Să-mi cosească floricele,
Facă-și coasa bucățele
Să vie-n brațele mele.
Zice lumea să-i dau pace,
Eu m-oi purta și voi face
După cum lui badea-i place.
Sensul versurilor
O tânără își exprimă dorul față de iubitul plecat și sfidează convențiile sociale, hotărâtă să facă doar ce-i place iubitului. Ea își dorește ca acesta să se întoarcă la ea, renunțând la alte femei.