Alunaș cu creanga roată,
Uite puiul cum se poartă
Cu pălăriuța roată,
Frumos îi, bată-l să-l bată,
Cu bundiță din dihor,
Cizmă strânsă pe picior,
Păunașul codrilor.
Frunzuliță din pârleaz,
Pentru badea trag necaz,
De l-aș trage pentru mine
Măcar nu mi-ar fi rușine,
Dar așa-l trag pentru altul
Mi-i rușine de tot satul,
Badea nu știe, săracul!
Vorbească lumea, vorbească,
Numai badea mă iubească,
Lasă lumea să vorbească,
Eu cu badea să fac casă
Iese luna-n codrul verde,
Eu oi ieși dintre fete,
Iese luna dintre văi
Și badea dintre flăcăi.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința unei fete de a fi cu cel pe care îl iubește, în ciuda obstacolelor și a judecăților societății. Ea își dorește să își întemeieze o familie cu el, ignorând bârfele și concentrându-se pe iubirea lor.