Frunzuliță de trifoi, dă Doamne anii înapoi
Să alerg pe poteci desculță, să rup flori din poieniță
Frunzuliță de trifoi, dă Doamne anii înapoi
Să alerg pe poteci desculță, să rup flori din poieniță
Să văd satul meu cel drag, pe maica zâmbind în prag, mai
Să văd grădina arată, de tăicuța semănată.
Doamne ce dor mi-e de-acasă, de odaia părintească
De bătaia vântului, de mirosul câmpului
Doamne ce dor mi-e de-acasă, de odaia părintească
De bătaia vântului, de mirosul câmpului
De strugurașii din vie și de-a mea copilărie
Când purtam părul în codiță, împletit cu romaniță.
Ce n-aș da și ce-aș mai vrea să pot întoarce vremea
Să mai fiu copil o dată lângă mama lângă tata
Ce n-aș da și ce-aș mai vrea să pot întoarce vremea
Să mai fiu copil o dată lângă mama lângă tata
Lângă măicuța bătrână torcând fuiorul cu lână
Să-i ascult vorbele bune, povești cu zmei și cu zâne
Repede au mai trecut toate, parcă au fost vise de noapte
Ce n-aș da și ce-aș mai vrea să pot întoarce vremea, mai
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund pentru copilărie și viața simplă de la sat. Naratorul își dorește să se întoarcă în timp, lângă părinți și la amintirile dragi din trecut. Regretă trecerea rapidă a timpului și își amintește cu drag de momentele petrecute în satul natal.