Doină, doină, cânt de jale,
Când te-aud din depărtare –
Peste Dunăre, la mare,
Stânga pieptului mă doare
Că vii, doină, prea năvalnic,
Doină, doină, cântec jalnic..
Doină, doină din caval,
Mi te poartă val cu val
Ape limpezi de izvoare
Pân’ la Dunăre şi mare;
Maică dragă-mi eşti tu mie,
Doină, cânt de voinicie..
Doină, doină, cânt român,
Nu te duce la străin!,
Că nu te ştie cânta,
Nici te ştie îngâna,
Nu te ştie asculta,
Doină, doină, draga mea..
Doină, doină, cânt de dor
N-aştepta până ce mor!..
Lasă-mă să te doinesc
Câte zile mai trăiesc!..
Prea târziu dacă-i veni
N-ai din mine ce găsi..
Nici cavalu’ de doinit,
Nici flăcău de hăulit..
Şi nici fluier de cântat
Numai jale şi oftat..
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și legătura cu doina, un cântec tradițional românesc. Vorbește despre importanța doinei ca parte a identității naționale și despre teama de a o pierde. Cântărețul își dorește să o poată cânta cât mai trăiește.