De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi, cu bine!
Voi merge slalom pe șosea
Intrând cu Dacia-n tine.
De astăzi dar tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Ești în pământ și nu mai vrei
Să te întorci acasă.
Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă îmbăt, să port cercei
Și mazăre-n loc de mărgele.
Când degerând atâtea dați,
Eu mă uitam prin ramuri
Și așteptam să ne arăți
Cum spargi cu capu’ geamuri.
O, cât eram de fericit
Să te văd sângerând,
Sub acel farmec liniștit
Când mă priveai plângând.
Și când în taină mă rugam
Să nu te mai întorci,
În veci alături să te am,
Dar și din morți tu mă provoci.
Din a lor treacăt să apuc
Aceeași dulce sabie,
Cu care-o să mă duc
Și-o să te fac corabie.
Căci astăzi dacă mai ascult
Apele acelea line,
Îmi pari o vechitură
Nu am încredere în tine.
Și dacă luna bate-n lunci
Și tremură pe lacuri,
Tu mergi pe apă făcând dungi
Străbătând meleaguri.
Cu ochii serii las un gând
Eu n-o voi mai privi-o..
Ai lăsat în urmă un plămân
Cu care-mi spui adio!
Sensul versurilor
Piesa este o parodie a unei poezii de Mihai Eminescu, descriind o despărțire tragicomică. Naratorul exprimă un amestec de tristețe și resentimente, folosind imagini bizare și umor negru.