Steleverzi – Culoarea Banilor

[Orice-ar fi, mergi înainte, fără mișcări bruște, fără
Stai liniștit. Dacă-i ameninți se sperie… se sperie și te-atacă
Ține minte! Uită-te la mine! Ține minte!
Așa sunt și oamenii! Nu tre’ să ieși în evidență! Nu tre’ să ieși în evidență!]
Era doar un copil pierdut pe drumuri de oraș
Că lași în urmă, că nu lași, e vorba de cine-i mai laș
Și se gândea că-n viitor mai toate se vor schimba
Și cu privirea asta-n ochi nu te primește nimenea…
Câteva sute de pereți, oameni isteți, asta e strada mea
Te descurci sau urci, tre’ să fii cineva!
Că strada asta se termină și-altă stradă te așteaptă
Unde, lumea, dacă n-ai un nume, nu te iartă!
Cu aparate de sudură sub gene, visa stele
Nu puteai să-i spui că banii-s ochiu’ dracului
Acele ceasului, acele note-n glasul lui
Le-aud și-acum după ani și ani
Zicea: „yo n-am timp de pierdut, bai
Timpu-nseamnă bani!”
Și niciodată nu stătea pe loc,
Atent mereu la joc
Forță-n orice, fără sfială
Banu’ tre’ să sară și-amice,
Nu știu de unde vii tu și ce vei face,
Da’ ține minte: biciu’ dă în bou’ care trage!
Și-mi amintesc de el cum se plimba prin ceață
În fiecare fir de fum mai dezlega o dimineață
Ziua de mâine. Colțul de rai sau de pâine
Mândria și speranța lui de câine
Că era băiat isteț printre indiferenți
Trăgea tare de el, frică de Dumnezeu
Instinct de hoț abandonat,
Cel ce fură doar meserie
Cu frică de-a trăi în umbra altora
Crezând că nime’ nu va știi
Cel ce m-a învățat culoarea banilor, nuanțele-s cuvinte
„Eu o să reușesc în viață, n-am să mor necunoscut, amice, ține minte
Să nu vezi lumea, dar în ochii ei să crești,
Să fii bărbat când iei de guler șansa și-o lovești
Până reușești!
Să bați la ușa marilor tale bucurii cu aer de „bine v-am găsit”
Când Dumnezeu te privește mândru ca un Tată negăsit și
Nu te vinde pe nimic, doar tu ești prețul tău
Când banii-n brațe te cuprind, amintește-ți asta și n-o să-ți pară rău!”
Dar când te simți pierdut să nu te crezi răspuns
Să nu te pierzi în plâns, să-ți amintești ce ți-am spus
Asta nu-i o cursă-amice, e-o luptă până sus
Că oamenii sunt răi și doar un singur apus,
Așa că prinde-l!.
Era doar un copil pierdut pe drumuri de oraș
Că lași în urmă, că nu lași, e vorba de cine-i mai laș
Și se gândea că-n viitor mai toate se vor schimba
Și cu privirea asta-n ochi nu te primește nimenea…
Câteva sute de pereți, oameni isteți, asta e strada mea
Te descurci sau urci, tre’ să fii cineva!
Că strada asta se termină și-altă stradă te așteaptă
Unde, lumea, dacă n-ai un nume, nu te iartă!
Da, și ce să vezi, într-o zi mi-a zis:
„Am reușit, amice! Mi-am muncit destul visele
Mâine tre’ să te cinstesc, fă-ți timp să bem o bere”
Și-a fost ultima zi, căci a plecat undeva
Ce sens să trag concluzii când timpu’ cicatriza?
Ma împăcam că-i bine el, deși habar n-aveam dar,
După ceva ani de zile m-a sunat când nu mă așteptam
Mi-a zis ceva de genu, cu un ger umil în glas:
„Amice, îmi pare rău, îmi plâng orele în ceas
Poate m-ai iertat deja că suntem frați, orice s-ar întâmpla
Anii au fost, au trecut și-au fost grei
Dar să știi, la orice pas te-am ținut în ochii mei.
Te-am sunat să-ți spun că nu mai bem acea bere, sunt pe moarte,
Frate, văd capu’ străzii, n-o să-ți spun ‘La revedere’,
Îți vine să crezi? nu mi-e frică de moarte
Împlinit apusul ăla de ziceam, acum mă arde
Mă-asculți? ‘da’ banii mei sunt banii tăi,
de azi am un băiat frumos,
îi povestești tot ce-am fost,
e mic și nu știe și-mi amintește de noi doi,
acei puști inocenți, plini de ambiție și scântei
vezi? S-a ajuns și aici, dar am ajuns cineva,
am pierdut c-am dispărut, dar am uitat să-ți spun
ce contează mai mult: banii nu-s niciodată curați
oamenii mor de dragul lor și frații nu mai sunt frați,
d’aia am plecat de lângă cei pe care îi iubesc
răspunsuri ce le-am găsit, să plec printre mii de apusuri.
O să zici c-am fost rău, poate nu-ți merit dorul
Nu regret nicio clipă, eu am aflat adevărul…”
Și l-am întrebat așa, zâmbind, pe buze cu lacrimi de dor
‘Auzi, frate? Care-i culoarea banilor?’
El a zâmbit și mi-a zis:
„Culoarea banilor mei este un verde aprins
Și nu verdele de pe hârtii stă să mă ridice
Banii mei sunt verzi, ca ochii lui Dumnezeu, amice”.
Eram doar un copil pierdut pe drumuri de oraș
Că las în urmă, că nu las, e vorba de cine-i mai fals
Și mă gândesc că-n viitor mai toate se vor schimba
Și cu privirea asta-n ochi nu mă primește nimenea…
Câteva sute de pereți, oameni isteți, asta e strada lui.
Mă descurc sau urc, tre’ să fiu al nimănui!
Că strada asta se termină și-altă stradă mă așteaptă
Unde, lumea, dacă n-am un nume, nu mă iartă!