Specii – Spiridușu

Doi, doi, zero, doi, aha
C-așa-i vorba, man, pe la noi, aha
Zero-zece, de fapt e viitoru’
Sunt toxic ca clorul, tăios ca toporul
Dragonașu, de la mine din județ
Toată marfa mea de bisnitar, nu are preț
Întotdeauna vând grame, dealeresc
Ca să-ți zic sincer, din asta trăiesc
Patru-șapte, da-le de pe vremea de când era bboy
Nu, dansam noi, ne duceam la Naționala
Mai târziu eram șaman, mânca-ți-aș, intram în șam-boala
Matricea liniară care se
Modifică în starea care se precipită
M-am dus aiurea, dezgropând securea
Întotdeauna fumez din lulea lunea
La prima oră îmi beau cafeaua
La a doua oră îmi fac damblaua
Am fugit de rima aia direct cu davaua
Sunt rece ca gheața și neaua
Pa, pa, e trei noaptea
Să moară ma-sa, magicienii deschid cartea
Diavolu’ e șase-șase, joacă la barbut
Întotdeauna câștigă și vrea mai mult
Diavolu’ e cel care face fiecare semn de întrebare
De mirare sau alte afirmații
Combină frații la diferite situații
Dumnezeu e pe nații, civilizații, procreații, evoluții
Nu instituții, nici constituții
Previzibilul, cel mai tare, man, atu’
Nu numai crezi, vrei banu’
Cu toate-n capu’ tău zici ba nu
Ce p**a mea se-ntâmplă?
Realitatea, man, e ca un pistol la tâmplă
M’auzi, ce p**a mea se-ntâmplă?
Realitatea e exact ca un Kalaș în tâmplă
Din județu’ Vaslui, mai fa un cui, că oricum e țara nimănui
Să spui când ești în Europa
Un mesaj de la Dragonu: Nu mai trageți coca
Legalizați măcar ciuperca, să moară ma-sa
Sunt aztec, man
Aa, cum spunea șarpele cu pene
C-am uitat de la seringa mea din vene
Așa de găurit, de la branula
Și totuși iau viața-n piept, mă doare-n p**a
De la spitalu’ de nebuni, Eminescu, Brașov, Alexandru Mironov
De la kick-uri LSD văd un mov, care nu există
Sunt ca, sunt ca Gorbaciov
Tiran, nu pardon, baban, aa tu ești biban
Aa, bani, n-am, n-am, n-am, n-am, n-am
Bani-s tot, bani-s hoa, bani-s nee, bani-s hua
Toată lumea cântă pentru bani, bani, bani, bani
Mânca-v-aș, eu sunt toxicoman
Din bani, bani, iar, iar, bani
Eu mânca-v-aș gura voastră, sunt narcoman
Zic bani, bam, bam, bam, bam, bani
Eu mânca-v-aș gura voastră, sunt toxicoman
Eu n-am haine, n-am casă, din păcate să vă zic, am rămas fără nevastă
Cea mai frumoasă care a existat
Mădălina ca H*****, da Ketamina ca Mescalina
Ca Amfetamina, eu sunt ruină
Bine-ai venit în Țara Seringilor, Țara, mânca-ți-aș, a Spiridușilor
A piticilor și alte entități
Și alte entități, și alte entități, și alte entități

Sensul versurilor

Piesa descrie o realitate dură, marcată de dependență, sărăcie și decădere socială. Artistul explorează teme legate de consumul de droguri, viața marginală și pierderea speranței, folosind un limbaj direct și imagini puternice.

Lasă un comentariu